In data de 30 iulie 2016, cu ocazia unei noi editii BIAS, am avut sansa sa fotografiez un show aviatic si sa testez cateva obiective Sigma prin intermediul celor de la F64 (vorbim de Sigma 120-300mm F2.8 Sports, Sigma 150-600mm F/5-6.3 Sports si Sigma 20mm f/1.4 Art, obiective compatibile atat pe Full Frame, cat si pe cele APS-C, toate pe montura Canon).
Nu stiam exact ce anume o sa testez, aflasem doar ca o sa fie vorba de ceva teleobiective si wide-uri pentru a surprinde atat aparatele de zbor, cat si imagini de ansamblu. De asemenea, nu stiam nici ce pret au obiectivele, insa asta a fost un lucru bun, pentru ca nu m-am lasat condus de eticheta si le-am probat cat mai normal posibil. Ulterior am avut ocazia sa ma interesez si de restul detaliilor privind specificatiile produsului.
Desi am folosit si un monopied pentru cateva cadre, majoritatea timpului am fotografiat din mana si am fost surprins ca am reusit acest lucru timp de mai multe ore. Ba mai mult, am reusit destul de usor sa reglez zoom-ul cu mana stanga in timp ce fotografiam, ajungand sa tin inelul de zoom in cateva degete, desi se simte cum iti lucreaza musculatura
Seria foto a inceput cu Sigma 120-300mm f/2.8. Nu am mai lucrat cu un supra-tele pana atunci, iar cand l-am vazut prima data pe aparat nu ma asteptam sa fie chiar atat de mare. Nu mi s-a parut greu cand l-am tinut in mana, insa asta in primele 5 minute, pentru ca ziua abia incepuse si eram hranit si hidratat.
De cand am ajuns, soarele era puternic, lumina nu cea mai buna si ma gandeam ca vor iesi niste poze destul de banale in lipsa unei lumini mai blande, pe un cer plat si fara nori, dar cel putin acest lucru mi-a permis sa utilizez niste timpi de expunere mai scurti pentru a ingheta avioanele de mare viteza.
In afara de greutatea specifica acestui tip de obiectiv nu am avut probleme de acomodare. M-am obisnuit pe parcurs cu diferitele moduri de focus ale obiectivului, in functie de distanta fata de subiect. Modul de lucru a fost foarte placut, tipul de fotografie in rafala si cele 7 cadre pe secunda de pe 70D luand viata in acest tip de fotografie sport.
Deoarece am folosit un body crop, distanta focala a fost in jur de 190-480 mm pe Sigma 120-300 si de 240-960 mm pe Sigma 150-600, lucru ce m-a ajutat mai mult in umplerea cadrului, iar stabilizarea de imagine a facut minuni, fiind aproape indispensabila la aceste distante focale.
Pot sa spun ca mi-a placut foarte mult sa utilizez supre-teleobiectivul pentru portrete, chiar daca se foloseste mai mult in sport si wildlife, nu pentru ca am o retinere de a ma apropia de oameni, ci pentru ca nu am experimentat asa ceva pana acum si pentru ca am fost incantat de superba separare a subiectului de fundal. Ulterior, am vazut ca obiectivul prezinta ceva aberatii cromatice si distorsiuni minime, foarte usor de corectat prin programele de editare. Legat de claritate nu am ce sa adaug, este una de invidiat.
In cadrul unui eveniment, am avut mai multe lucruri de fotografiat, iar aici mi-a fost de ajutor atat super-teleobiectivul pentru portrete, detalii, cat si superangularul pentru imagini de grup si pentru a reda contextul.
Al doilea obiectiv ce a fost supus testului a fost Sigma 20 mm f1.4, folosit pentru a reda imagini din multime, iar diafragma extrem de mare pentru un ultra-wide mi-a permis sa fotografiez in interiorul hangarului lipsit de lumina fara sa ridic prea mult sensibilitatea. Prima impresie de cand l-am montat pe aparat a fost una foarte placuta. Mi-a creat din start imaginea unui obiectiv de calitate din punctul de vedere al sticlei si constructiei. Nu doar constructia mi-a ramas in minte, ci si focusul rapid, desi am avut probleme de focalizare in hangarul slab iluminat. Am ratat cateva cadre din cauza focalizarii, dar acest lucru tine si de modul de fozalizare al aparautului, asa ca nu pot sa imi fac o impresie legat de acest lucru.
Referitor la Sigma 150-600mm, nu am prea mult de adaugat deoarece l-am utilizat mai putin, dar calitatea si constructia este asemanatoare. Ambele solide, “construite ca un tanc”, dar Sigma 150-600 l-am simtit mai usor comparativ cu Sigma 120-300, desi deosebirea aparent este de cateva zeci de grame. O alta diferenta este faptul ca Sigma 150-600 isi extinde baioneta in timp ce se schimba distanta focala, pe cand Sigma 120-300 are elementul frontal fix.
Eu folosesc de obicei un Sigma 17-50mm f2.8, iar testarea acestor obiective nu a facut decat sa imi intareasca credinta ca Sigma produce unele din cele mai bune obiective, cel putin din punctul de vedere si al raportului calitate-pret.
Mi-a placut aceasta experienta noua si consider ca este util sa iesi din zona de confort prin abordarea altor genuri fotografice, pentru a iti alimenta pasiunea si pentru a invata lucruri noi.
Comentários