Pot să spun că nu am mai folosit un aparat mirrorless până acum şi mereu le-am privit cu suspiciune. Încă de la apariţia lor am fost sceptic în privinţa utilităţii lor şi a calităţii imaginilor. Nu prea le găseam sensul, fiind înfipt în sistemul DSLR. Însă, atunci când mirrorless-urile sunt din ce în ce mai populare şi devin o alternativă viabilă în rândul multor fotografi ce le laudă performanţele şi utilitatea, stai şi te gândeşti dacă nu cumva merită să încerci acest sistem.
Îmi place să călătoresc cât mai eficient, cât mai uşor şi să am la mine strictul necesar, acesta fiind şi principalul argument în ceea ce priveşte alegerea unui apart mirrorless. Sunt dese momentele când nu iau un aparat foto cu mine pentru că nu vreau să îl car. Chiar dacă am DSLR-ul cu mine este foarte posibil să nu îl folosesc pentru că mi se pare deranjul prea mare. Poate că sunt comod, dar când am mai multe lucruri de cărat încerc să am la mine strictul necesar. Pentru că apa, mâncarea, hainele (şi alte lucruri) sunt cumva mai importante decât fotografia deoarece îţi asigură confortul şi uneori supravieţuirea, de aceea în anumite cazuri tind să pun aparatul foto pe o poziţie inferioară.
În acest articol o să expun şi câteva impresii legate de experienţa cu sistemul mirrorless, pe lângă cea legată de Olympus PEN-F. Deoarece urma o călătorie în Budapesta, am decis că vreau să am un bagaj cât mai mic, aşa că am vrut să testez Olympus PEN-F. Acesta este compact şi nu e nici cel mai ieftin aparat, lucru care mi-a dat speranţă că nu voi face rabat de la calitatea imaginii. Mă gândeam că un senzor mai mic nu are cum să îmi ofere aceeaşi calitate a imaginii, aceasta fiind principala teamă, însă nu voiam să mă car nici cu DSLR-ul pentru că ar fi ocupat un spaţiu mult mai mare.
La acest capitol Olympus a fost minunat, deoarece l-am luat împreună cu 3 obiective: Olympus 12 mm f/2, Olympus 17 mm f/1.8 şi Olympus 45 mm f/1.8 şi toate acestea au ocupat foarte puţin spaţiu.
Toate cele trei obiective sunt foarte bine făcute, sunt sharp încă de la deschiderea maximă a diafragmei şi sunt o reală plăcere când le foloseşti. Olympus 17 mm prezintă o distanţă focală clasică de 35mm în format full frame, ce poate fi folosită în majoritatea cazurilor şi în fotografia de stradă.
Olympus 12 mm este un obiectiv premium, oferă o deschidere mai mare, foarte utilă în fotografia de peisaj, de arhitectură, interior, etc. Deşi nu am folosit foarte mult obiectivul de 45mm, acesta şi-a arătat din plin valoarea în fotografia de portret şi este obiectivul care m-a impresionat cel mai mult. Este un obiectiv cu un Auto Focus rapid şi este foarte sharp încă de la 1.8, însă focalizarea trebuie să fie mai precisă.
Ca un mic rezumat, Olympus PEN-F este un aparat ce mi-a creat impresii mixte.
Mi-a plăcut, dar în acelaşi timp nu mi-a plăcut. În unele situaţii îl iubeam şi mi se părea minunat, apoi îl urăm şi mi se părea groaznic. Îmi place cum arată, cum se simte în mână, că poţi să îl iei mereu după ţine împreună cu mai multe obiective fără să îi simţi greutatea şi că uneori fotografiile ies atât de bine încât nu vrei să mai ai alt aparat.
Pe de altă parte, nu îmi place deloc interfaţa şi cât de complicat este să setezi ceva, faptul că moare după ce apeşi trei butoane (maxim 200 cadre), că durează foarte mult până porneşte şi poţi să ratezi momente importante, că are câteva lucruri prost gândite şi îţi baţi capul să înţelegi cum funcţionează, iar uneori calitatea imaginii nu este deloc grozavă în situaţii de lumină scăzută.
Pot fi adăugate mai multe lucruri pro, cât şi contra, dar este clar că nu este aparatul perfect. Nici nu există aşa ceva.
Am avut impresii mixte în ceea ce priveşte calitatea imaginii. Deşi mi se părea că nu are zgomot de imagine în umbre sau că rezolvă foarte bine detaliile în unele ocazii, în alte ocazii nu se descurcă prea bine.
Am impresia că cei de la Olympus intervin destul de puternic în ceea ce priveşte atenuarea zgomotului de imagine cu riscul de a pierde detalii în imaginea finală. În majoritatea situaţiilor însă, detaliile erau extraordinare şi nu simţi că ai lucrat cu un senzor mai mic. Chiar este un aparat senzaţional, iar cu obiectivele potrivite se poate obţine o calitate extraordinară.
O problemă însă ar fi faptul că fişierul RAW marca Olympus nu este recunoscut direct de către programele de editare. Am reuşit până la urmă să convertesc fisirele Raw de la Olympus (ORF) în DNG printr-un program separat. Deşi am aflat că există de ceva timp un update de software în Lightroom pentru a deschide fisiarele RAW de la Olympus, este un aspect ce trebuie menţionat.
Prin editarea fişierului RAW se pot scoate multe detalii din umbre, iar zgomotul nu este atât de mare pe cât mă aşteptam. Zgomotul rezultat este unul organic şi chiar plăcut (în unele situaţii). Pot chiar să îndrăznesc să spun că zgomotul de imagine este asemănător filmului, chiar dacă nu este posibil aşa ceva. Din punctul asta de vedere, Olympus PEN-F m-a surprins plăcut deoarece are un caracter asemănător fotografiei pe film: prin zgomotul de imagine şi prin filtrele aplicate fişierelor JPEG (atât alb negru cât şi color).
Un alt aspect care m-a uimit a fost stabilizarea imaginii. Am putut să obţin imagini perfect utilizabile cu linii de lumină din trafic, după apusul soarelui, cu un timp de 1-2 secunde. Am încercat şi seara cu un timp de expune mai lung de 3, 4, chiar 5 secunde şi am fost uluit până să ajung să văd imaginea mărită. Pe LCD-ul aparatului imaginea arată perfect şi am crezut că este aceeaşi stabilizare de imagine de pe Olympus E-M1 Mark II unde am văzut că există posibilitatea de a obţine imagini din mână cu un timp de expunere de până la 5 secunde.
După ce am vizualizat imaginea pe un monitor, am pierdut entuziasmul iniţial deoarece fără trepied nu am reuşit să obţin o imagine clară cu un timp mai mare de 2 secunde. Totuşi, acest lucru este mai mult decât impresionant, deoarece nu cred că există multă lume obişnuită să folosească din mână un timp de expunere atât de lung.
Am cercetat puţin mai bine situaţia şi este posibil să fie acelaşi sistem de stabilizare în corp că cel de pe Olympus E-M1 Mark II, deoarece şi pe acest aparat este greu să ajungi la un timp de expunere de 5 secunde din mâna fără a avea imaginea neclară, dar nu imposibil.
Olympus PEN-F, este un aparat perfect capabil pentru a face fotografie, chiar pentru fotografii cu pretenţii în ceea ce priveşte calitatea imaginii, însă nu în toate condiţiile, deoarece are limitări. Îl găsesc potrivit în fotografia de stradă, de călătorie şi poate chiar de portret.
Nu este potrivit pentru fotojurnalism sau peisaj pentru că deşi are un preţ piperat, nu este izolat împotriva intemperiilor şi nici nu pare extrem de rezistent. Nu îl consider potrivit nici pentru fotografia de noapte pentru că mărimea senzorului este principalul său dezavantaj şi îşi spune cuvântul în ceea ce priveşte zgomotul de imagine şi rezolvarea detaliilor.
Deşi Olympus PEN-F este un aparat care m-a impresionat din mai multe puncte de vedere, faptul că m-a deranjat uneori calitatea imaginii în situaţii de lumina scăzută şi că am folosit destul de mult sintagma „în unele situaţii” mă face să mă orientez către un sistem cu un senzor mai mare.
Problema DSLR-ului nu este faptul că este mare şi greu, pentru că este mai uşor decât un aparat pe film, de exemplu. Problema este că este mare şi greu raportat la un mirrorless, iar când există această alternativă, îi vedem minusurile. Până să existe această alternativă, DSLR-ul era cel mai grozav, pentru că era mai bun şi mai util comparativ cu ce există înainte, însă calitatea unui mirrorless nu este mai prejos.
Toate aceste lucruri nu fac decât să întărească faptul că nu există aparatul perfect, ci doar aparatul potrivit pentru realizarea unui anumit scop.
Articol și fotografii de Alex Negoiță.
Comments